Cununia religioasă – Binecuvântarea iubirii

“I choose you. And I’ll choose you over and over and over. Without pause, without a doubt, in a heartbeat. I’ll keep choosing you.”

Alegerea bisericii se face cu sufletul, indiferent dacă ați ales un lăcaș sfânt mic sau unul mare.  Ceremonia religioasă este cel mai important moment al nunții. Este acel moment unic când te unești cu sufletul pereche în fața lui Dumnezeu. Nașii, părinții spirituali, au fost aleși cu grijă să vă ghideze în viață atunci când veți avea nevoie. Toți cei apropiați vouă vor fi prezenți la biserica să vă fie alături în aceste momente unice. Emoțiile sunt greu de stăpânit pe tot parcursul slujbei religioase, veți savura cu sufletul fiecare secundă petrecută în fața lui Dumnezeu.

Iată care sunt momentele simbolice din timpul ceremoniei religioase, care pregătesc intrarea mirilor în lume ca soț și soție și ce semnificație au.

Photo: Ciprian Lupan

Verighetele sunt simbolul iubirii dintre viitorii soți pentru tot restul vieții. Aceste inele vor fi sfințite de către preot și cu ajutorul nașilor vor fi așezate pe degetele mirilor.

Photo: Ciprian Lupan 

Cununiile, un nume simplu dar foarte puternic. Aceste coroane îi arată pe miri ca regele și regina unei iubiri din suflet la care Domnul este martor. Preotul împreună cu nașii le așează cu grijă pe capul mirelui și al miresei.

Photo: Ciprian Lupan 

Paharul sfânt și pișcoturile vă așteaptă în biserică pe masă. Preotul vă oferă să gustați de trei ori din paharul cu vin sfințit, acesta simbolizând Sfânta Treime și în același timp sângele Domnului și să mușcați din pișcoturi, simbolizând trupul Domnului.

Photo: Ciprian Lupan 

Hora din jurul mesei. Înconjurarea mesei de trei ori semnifică fericirea prilejuită de nuntă. Acest moment reprezintă bucuria și întemeierea unei familii și pe viitor nașterea copiilor.

Photo: Ciprian Lupan 

Sărutatul mâinii nașilor de către miri este un semn de respect pentru acești părinți spirituali pe care i-ați ales cu sufletul.

După ce v-ați jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu veți ieși din biserica ca soț și soție.

Să fiți sănătoși și fericiți toată viață

Photo: Ciprian Lupan 
Top