Coafuri inspirate din Game of thrones


Wedding is coming

Dacă sunteți împătimite ale serialului Game of Thrones, acesta este o sursă excelentă de inspirație pentru coafura din ziua nunții. Acest serial vă oferă o mulțime de idei superbe pentru orice lungime de păr. Fiecare personaj al serialului are un stil bine definit, fie că e vorba de un stil romantic sau unul puternic, cu siguranță veți găsi ceva care să vi se potrivească. Vă invităm să descoperiți în acest articol câteva sugestii pentru aranjarea parului în ziua nunții inspirate de personajele celor mai importante femei din serial.

Daenerys Targaryen

Coafura lui Daenerys este ideală pentru o mireasă cu o personalitate puternică care și-a ales o nuntă de zi boemă. Totodată se potrivește unei rochii de mireasă gen vintage sau una simplă fără prea mult volum. Dacă alegeți această coafură complexă, bijuteriile trebuie să fie simple, iar machiajul ușor îndrăzneț. Se vede bine pe orice culoare de păr, dar blondul va pune în evidență cel mai bine acest stil de coafură. Deci, dacă sunteți curajoase, nu ezitați să purtați această împletitură a părului în ziua nunții.

Arya Stark

Dacă sunteți independente și perseverente atunci aveți calitățile potrivite să alegeți coafura Aryei Stark. Împletiturile ei laterale adunate în coc și decorate cu câteva flori oferă un aer proaspăt și ușor. Această coafură este recomandată mireselor mignione și cu siluetă foarte subțire. Determinarea și spiritul de aventură sunt principalele caracteristici ale acestui personaj , iar dacă aceste trăsături de personalitate vă reprezintă, atunci răsfățați-vă cu această coafură și puneți în valoare o rochie ușoară de dantelă, fie că ați ales o nuntă de zi sau de noapte. Atenție și la bijuterii, ele trebuie să fine și elegante.

Cersei Lannister

Personalitatea foarte puternică a lui Cersei Lannister este în contrast cu finețea părului

și cu aspectul delicat. Dacă doriți să alegeți un look intrigant și enigmatic rămânând în stilul clasic, acesta este cel mai potrivit. Această coafură merge foarte bine la o rochie tip sirenă,  la o rochie cu cu decolteu gen bărcuță sau la o rochie cu un volum controlat. Alegeți câteva accesorii simple și elegante și veți afișa un look de invidiat.

Margaery Tyrell

Dacă admirați personalitatea cochetă și senzuală a lui Margaery, de ce să nu încercați coafura ei cu părul jumate prins și jumătate lăsat pe spate? Cele două meșe de păr legate cu panglici largi care se unesc în partea din spate a capului dau un aer modern și elegant. Fiți îndrăznețe și încrezătoare în frumusețea voastră și alegeți o rochie de mireasă imperială fabuloasă cu un decolteu în formă de inimă care să vă pună bustul și brațele în valoare. Alegeți câteva accesorii originale și colorate pentru a vă contura foarte bine personalitatea.

Sansa Stark

Dacă sunteți o mireasă visătoare și optimistă și ați ales o rochie de mireasă de prințesa cu mult volum atunci alegeți coafura inspirată de personajul Sansa. O coafură simplă cu împletituri discrete și elegante vor da o notă suplimentară de romantism. Iar ca o completare alegeți un buchet frumos cu flori proaspete.

Melisandre

Dacă ați optat pentru o recepție elegantă și misterioasă, iar rochia de mireasă are mânecile largi, negreșit trebuie să alegeți o coafură inspirată de personajul Melisandre cu părul adunat într-o parte a capului. Alegând acest stil vă permite să alegeți accesorii îndrăznețe care vor completa simplitatea acestei coafuri de nuntă pentru păr lung. Nu ezitați să purtați un voal lung atașat pe partea superioară a capului.

Dacă v-am convins să alegeți una din aceste coafuri inspirate de celebrele personaje ale filmului Game of Thrones așteptăm să vedem fotografii din ziua nunții voastre.

Top